Cununii și botezuri la Mănăstirea Feleacu, Cluj-Napoca.

Toate ceremoniile se țin în biserica nouă. Acolo am fotografiat de fiecare dată, și cununii, și botezuri, și acolo se va ține și a voastră — în biserica veche nu se intră.

Interiorul e pictat, iar pictura s-a făcut la scurt timp după construcție. Asta contează pentru fotografii mai mult decât pare: culorile de pe pereți dau o tentă caldă, gălbuie, întregii încăperi, iar lumina se comportă la fel de bine dimineața ca după-amiaza. Nu există o oră proastă înăuntru.

Biserica nouă are pod, și se ajunge ușor pe scări. E lucrul care face diferența față de aproape orice altă biserică din Cluj — la Catedrala Mitropolitană, de exemplu, nu există.

De sus se vede toată mănăstirea deodată: picturile, mirii, invitații, rochia întinsă pe culoar. E un cadru care rupe ritmul unei galerii altfel făcute din prim-planuri.

Se urcă în momentele în care preotul vorbește și nu se întâmplă nimic vizual important. Ai două-trei minute cât să urci, să iei cadrele și să cobori — dar trebuie să știi exact cum decurge slujba, altfel pierzi inelele sau punerea cununiilor. Ăsta e genul de lucru pe care îl știi doar dacă ai mai fost acolo.

Curtea e amenajarea care face locul. Îngrijită, curată, plină de flori, cu zonă de umbră și un magnoliu care înflorește în primăvara târzie. Soarele bate din spate acolo, ceea ce înseamnă contralumină la fotografiile de grup — efectul e frumos și nu trebuie căutat.

Nu ieșim din curte. În sat, pe stradă, nu prea sunt opțiuni; înăuntru, opțiunile sunt aproape nelimitate. Se fac acolo grupurile, cadrele cu domnișorii și domnișoarele de onoare, și chiar ședința de cuplu, dacă vreți. Curtea vă dă tot ce trebuie fără să pierdeți nicio jumătate de oră pe drum.

Orez și confetti nu se pot. La ieșire lumea aplaudă, și e la fel de bine — de fapt, la ieșirea din biserică lucrăm în doi: unul fotografiază din exterior, dintre oameni, celălalt din interior, din spatele mirilor. Se prind ambele fețe ale aceluiași moment.

Slujește starețul. Dacă aveți un duhovnic al vostru, poate veni să slujească împreună cu el — nu e complicat de aranjat, dar se cere din timp. În timpul ceremoniei nu apar călugări în cadre, doar starețul care oficiază.

Nu am avut niciodată aglomerație acolo. Se alocă timp suficient fiecăruia, iar dacă totuși intră următoarea nuntă, ieșiți în curte și aveți practic timp nelimitat pentru ședință. E exact opusul senzației de la o catedrală centrală, unde ai două-trei minute de felicitări și trebuie să faci loc.

Ăsta e și motivul principal pentru care oamenii aleg mănăstirea: e mai personal. Mulți țin la partea spirituală sau au duhovnicul acolo. Iar diferența se simte — la o biserică foarte căutată te simți un eveniment dintr-un șir; aici simți că locul e al vostru în ziua aia.

Din centrul Clujului sunt cam douăzeci de minute sâmbăta și duminica. Se merge spre Feleacu și, în vârful dealului, se face a doua stradă la stânga — nu prima. Lumea greșește constant, pentru că prima e tentantă.

Pentru invitați spuneți treizeci de minute din centru și patruzeci din cartiere: parcatul și intratul iau singure vreo douăzeci și cinci. Dacă veniți în coloană, adăugați timp — se merge cu viteza celui mai încet.

Parcarea e singura problemă reală a locului. Sunt maximum cinci locuri amenajate; restul lumii parchează pe stradă și blochează o bandă. Fiind în mijlocul satului, nu se poate amenaja mai mult, iar terenul neamenajat folosit uneori ca parcare aparține unor proprietari care îl pot lua înapoi oricând — nu vă bazați pe el.

Ceremoniile de acolo sunt în general vara, iar diferența de temperatură față de oraș e nesemnificativă — un grad, două, chiar și iarna. Iarna se ajunge foarte bine: strada e mereu curățată, mănăstirea e în mijlocul satului, între case. Nu am avut niciodată o ceremonie anulată sau mutată din cauza vremii.

Ce trebuie făcut din timp e rezervarea. Vorbiți cât mai devreme în anul ceremoniei — pentru datele căutate, chiar în primele zile din ianuarie, 3-5 ianuarie. Nu e o exagerare, e ritmul real al locului.