Botezuri
Botezul lui Alex
Alex a fost botezat la Wild Garden Cluj-Napoca, împreună cu vărul lui Matei. Petrecere cu temă junglă, ferigi atârnate și ring de dans cu glob disco, iar spre seară foc deschis în curte, cu bezele prăjite de copii.
Cu familia Craiu suntem prieteni dinainte ca Alex să se nască. I-am fotografiat la nunta Ralucăi și a lui Florian, apoi botezurile celor mici — Alex e al treilea pe care îl botezăm în familia lor. Așa se întâmplă des: rămânem prieteni cu cei mai mulți dintre clienții noștri, ne intersectăm la evenimente, ajungem să fotografiem cum cresc familiile întregi.








Slujba religioasă a fost la Biserica Ortodoxă „Sfântul Ioan Botezătorul”. Bunica a scos telefonul când Alex a fost ridicat la altar — momentul ăla pe care îl are fiecare familie, deși n-ar trebui.








Petrecerea a fost la Wild Garden Cluj-Napoca — una dintre locațiile noastre preferate din oraș. Decorul a urmat o temă junglă, gândită pentru Alex și vărul lui, Matei, care era și el sărbătoritul zilei. Mâncare foarte bună, atmosferă caldă, copii alergând printre ferigi atârnate și un ring de dans cu glob disco.










Spre seară s-a aprins foc în curte. Copiii prăjeau bezele, adulții stăteau pe scaune în jur, iar Alex dormea în brațele cuiva, în zgomotul ringului de dans. Din toată ziua, focul de tabără e ce ne-a rămas cel mai mult în minte.




Ce spun cuplurile
200+ review-uri de 5 stele pe Google.
Am colaborat cu Marius pentru fotografiile de la nunta noastră și a fost cea mai bună alegere.
Mulțumim din suflet pentru pozele atât de frumoase. Nu ne puteam imagina pe cineva mai potrivit să fie alături de noi în acea zi specială ca să le capteze.
O experiență minunată — naturalețea Andrei, profesionalismul și simțul umorului m-au făcut să mă simt foarte relaxată. Rezultatul a fost exact pe gustul meu. Am primit poze superbe.
Andra & Marius Drăgan
Hai să vorbim
despre ziua voastră.
Fiecare eveniment e unic. Spune-ne despre al vostru și vă răspundem personal — Andra sau Marius, în maxim 24 de ore.